Din secretele celor mai buni mâncăi ai Americii

Scris de Clandestino

Vreo 20 de concurenţi se aliniază sub un hot dog imens, în faţa unei grămezi de hotdogi mai mici, iar 40.000 de oameni încep numărătoarea inversă. În următoarele 10 minute, fiecare atacă movila după puteri, cu o tactică pregătită din timp. Unii îndeasă mâncarea în gură cu ambele mâini, de parcă ar bate cuie. Alţii o acoperă cu mişcări delicate, ca-ntr-un număr de magie. Întrecerea mâncăilor organizată de mai bine de patru decenii de restaurantul Nathan’s Famous (New York) şi televizată pe 4 iulie de canalul ESPN a devenit mai populară decât orice meci de baseball: 1,9 milioane de americani au asistat în 2011 la recordul de 62 de hotdogi al campionului Joey Chestnut.

Se poate spune că mâncatul de hotdogi contra cronometru a fost, de la bun început, o chestiune de patriotism. Potrivit legendei vândute pentru multă vreme publicului telespectator, patru imigranţi au stat la baza întrecerii Nathan’s Famous: voiau să vadă care e mai patriot, aşa că au început să înfulece crenvurşti împachetaţi în pâine. În prezent, câştigătorul strânge la piept steagul american, cu ochii în lacrimi şi cu fălcile dilatate.

Iar poza campionului ajunge pe un imens panou de onoare, în faţa restaurantului. Şi cine nu şi-ar dori să întâmpine veşnicia cu stomacul plin? De-a lungul şi de-a latul Americii, sute de pizzerii obscure organizează întreceri similare şi îşi aşază campionii deasupra tejghelei. I-am întrebat pe câţiva dintre cei mai destoinici mâncăi ai Americii despre activitatea pe care o desfăşoară şi despre secretele ei.

Leacuri pentru jalapenos

La 26 de ani, Patrick Bertoletti a depăşit de ceva vreme statutul de tânără speranţă a circuitului profesionist. În momentul de faţă, se află pe locul al doilea în clasamentul Major League Eating, după campionul Joey Chestnut. Aşa cum era de aşteptat, Patrick nu era tocmai genul de copil care să facă nazuri la masă. Îşi curăţa conştiincios farfuria, când cei patru fraţi mai mari nici nu apucaseră să ducă lingura la gură. În calitate de mezin, obiceiul ăsta îl ajuta să capete atenţie.

Patrick Bertoletti (www.ifoce.com)

Şi azi are parte de atenţie, mai ales când înfulecă 47 de felii de pizza, 4 kilograme de plăcintă cu afine sau 47 de gogoşi glazurate sau 191 de jalapenos. Cu jalapenos e cel mai greu să te pui. “Singura metodă [de a tăia usturimea] e să bei mult lapte, alcool şi să mănânci pâine. Eu obişnuiesc să beau milkshake cu shot-uri de pepto bismol (un medicament pentru dureri de stomac) şi whiskey, în amestec”. La un asemenea rafinament al combinaţiilor nu ajungi decât în cazuri disperate, iar Patrick pare să le fi trăit.

O porţie zdravănă de jalapenos este o lecţie de viaţă, crede George Shea, cel care se ocupă de Major League Eating, alături de fratele său Richard. “Odată ce s-au decis să mănânce câteva sute de jalapenos, e clar că vor exista consecinte. E o confruntare cu propriile decizii”, explică el.

Psihologia şi filosofia lui Bob Shoudt

Bob Shoudt (www.ifoce.com)

Una dintre cele mai grele încercări din viaţa texanului Bob Shoudt (44 de ani, locul 6 în clasamentul Major League Eating, 129 kg) (http://www.ifoce.com/rankings.php?action=detail&sn=100) a fost să înghită 16 kilograme de fasole în 12 minute. “Ultimele două minute au fost incredibil de grele. Am reuşit să mănânc 15,5 kilograme, dar am pierdut la 20 de secunde”, îşi aminteşte Bob, zis şi Notorius B.O.B., fost “Humble” Bob. Fericirea supremă poate sta la 500 de grame de fasole distanţă. Au existat şi momente de glorie deplină: de pildă, Bob deţine recordul absolut la sandvişuri cu friptură de vacă (15,7 kilograme în 10 minute) sau la spaghetti cu chili (6,3 kilograme în 10 minute).

Nu crede că afacerea asta cu înfulecatul e neapărat una specific americană. “Doar că americanii sunt cei mai buni la asta. Dacă ai vreun dubiu în legătură cu asta, vin cu plăcere în România să-ţi arăt pe viu talentul meu. Arată-mi-i pe cei mai buni şi o să le arăt cum mănâncă un campion!”. N-am dat niciun nume: suna a ameninţare şi n-am vrut să bag pe nimeni în belea.

L-am mai întrebat pe Bob Shoudt în ce constă un antrenament de-al său. “Beau multă apă într-un timp foarte scurt. Dar cea mai importantă este pregătirea mentală, aşa că practic Jerry Kilcourse, un nou tip de yoga care devine popular printre starurile de la Hollywood, dar care nu e cunoscut încă publicului. În plus, mă văd cu un psiholog de două ori pe săptămână. În perioadele aglomerate, chiar şi de patru ori pe săptămână (…) Sunt pregătit mental, pe când ceilalţi sunt slabi. Eu mă concentrez pe victorie, în timp ce ei se gândesc întruna: «Cum face asta?» sau «E aşa de talentat şi de frumos!»”, explică Bob. În afară de yoga şi psihologie, stomacul lui Notorius B.O.B. digeră şi filosofie: “Mă gândesc la ceea ce vreau să fac şi se întâmplă. Tot ce trebuie să fac e să vizualizez şi rezultatul va apărea”. Sau va dispărea, că despre asta e vorba.

Nathan’s Famous Hot Dog Eating Contest


Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *