Din viața unor porumbei de presă

Scris de Clandestino

Primul a fost Vasile, un porumbel alb și șchiop. Astă primăvară, Marian Cioroabă l-a ademenit spre chioșcul lui de la Aviatorilor, i-a presărat firimituri pe o revistă și, ușor-ușor, Vasile s-a pus pe picioare. Când a venit vremea, Vasile și-a luat nevastă și a adus-o la masă. S-au strâns apoi vreo zece porumbei grași, o parte dintre ei se bat pe boabele puse pe „Enciclopedia Larousse – Sănătatea inimii, sângelui și plămânilor”. „Găina” e aia gri, „Cântăreața” e cea cu alb, maro și mov. Se opresc să-i admire pensionari cu sacoșă și corporatiști la costum, posesori ai unor impecabile suflete de copil.

Sunt oameni care nu mai vor să ia restul, zic: „Lasă, cumpără grâu pentru porumbei”. Iar Marian Cioroabă chiar cumpără grâu, îl presară peste o revistă în țiplă și așteaptă. Pe la 6 dimineața, după ce a terminat de aranjat ziarele, încep să apară și păsările. „Când sunt multe, încep să se bată, așa că nu le pun de mâncare. Acum s-au învățat și se așază pe rând”.

Joaca porumbeilor și zâmbetele trecătorilor îi mai distrag atenția lui Marian Cioroabă de la hăul în care se prăbușește afacerea sa: „Sunt de patru ani aici, am început cu cărți. Când n-au mai mers cărțile am trecut la ziare și reviste. A fost bine o vreme, dar așa slab ca vara asta n-a mers niciodată. Mai nimic nu se vinde”. O suferință banală, un chioșc de ziare oarecare din nordul Bucureștiului. Uite totuși că printre titluri țipătoare, femei de duzină și reviste de pescuit, printre bucăți de corăbii, instrumente de pictură și știri cumpărate tocmai a urcat să ciugulească o vrabie. E un fapt neobișnuit, care merită semnalat.


Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *