Harta creierelor all around the world

Scris de Clandestino

A apărut un nou clasament al celor mai bune 100 Universități din întreaga lume. Nu, n-o să vă batem la cap cu faptul că România nu e în lista asta. Din câte ținem minte, România nu e nici măcar în Top 500, așa că subiectul ar fi o pierdere de timp.
După ce ne-am uitat pe toată lista aia, am vrut doar să demonstrăm că avem și noi aici la Clandestino o facultate terminată, așa că am luat toate țările la numărat să vedem și noi cum e cu statistica la materia cenușie. Și ne-a dat așa (cu tot cu marja de eroare):
Pe primul loc, Statele Unite ale Americii cu 31 de universități. Urmează apoi Marea Britanie cu 18.  Adică aproape 50 la sută dintre cele mai tari școli universitare din lume se află în cele două țări. Restul de 51 de universități vin din alte 14 țări, din care Australia și Japonia au cele mai multe, 7, respectiv 6.

Anul ăsta, lucrurile s-au schimbat la vârful clasamentului, pe locul 1 se află Massachusetts Institute of Technology (MIT), apoi Cambridge, urmată de Harvard. Asta după ce MIT era anul trecut pe 3, Cambridge pe 1, iar Harvard pe 2.

 

PS. Franța are doar două universități în top 100.


Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *