Între timp, la Universitate: „Stai să vezi, că papucii tăi au reuşit!”

Scris de Clandestino

Între două guverne, vreo 50 de oameni s-au strâns la Universitate pentru a cere performanţă în zootehnie şi ca Andrei Pleşu să-şi ceară scuze.

Uneori, drapelul imens flutură fix peste gura lui Cezar. Mai-mai să-l dărâme, să-l facă să tacă atunci când dă să explice de ce a ieşit şi azi în Piaţa Universităţii. I-a cam plăcut în piaţă lui Cezar. Totul a fost documentat pe film. Ba era în imagini cocoţat deasupra uşii de la Geografie, ba trăgea din greu de tricolor în faţă la Naţional. Cezar e deja parte din peisajul protestelor de la Universitate. Cam ca oamenii de zăpadă lăsaţi să ţină pancarte cât sunt protestatarii în carne şi oase plecaţi cu te miri ce alte treburi.

Cezar e clar mai cunoscut decât Gheorghe Miu, de exemplu, care trage cu urechea la ce se discută, înainte de a se declara în căutare de muncă.

CITEŞTE ŞI:

Ce se mai mănâncă la Revoluţie (VIDEO + HARTĂ)

Ceva mai încolo, un tânăr, uşor cam confuz, zice că el vrea „să fie preşedinte”, ca să „dea bani la oameni”. Dar nu prea îi dă nimeni importanţă. Nici măcar zootehnistul Grigorescu care caută printre oameni răspunsuri la întrebarea „Şi, totuşi, ce facem cu agricultura?”. Nu mulţi au ce să spună la asta. Câţiva sunt prea preocupaţi să ceară reinstaurarea monarhiei, de exemplu, şifonând în mâini chipul Regelui Mihai de prin ziare.

E cea de-a 23-a zi de proteste la Universitate. Căderea guvernului se pierde între atâtea subiecte arzătoare.

Printre papuci

Pe marginea bulevardului Magheru, doi băieţi aranjează „arsenalul” deja cunoscut al protestelor: zeci de perechi de papuci. O adevărată ocazie pentru unele doamne care trec prin zonă de a arunca un ochi, ca la raionul de încălţăminte. Flauşaţi, de casă, cu toc, fără toc, albaştri, eleganţi, mai rupţi, mai buni de purtat, de bebeluşi, de oameni mari, aduşi de fiecare protestatar de prin debaralele cu borcane cu murături, pe post de metaforă la alungarea guvernanţilor.

O pereche de papuci de casă portocalie de toată frumuseţea atârnă chiar de gâtul lui Cezar. Omul e mândru de ea. Dar dacă ar reitera celebra replică „Am învins!” a lui Mircea Dinescu de la Revoluţia din 1989, Cezar parcă totuşi ar adăuga: „Într-un fel…”.

„Am reuşit să-i dăm papucii guvernului. Urmează să-i dăm papucii lui Băsescu, care sunt aici în jurul gâtului meu. Se va întâmpla curând, e o chestie de săptămâni”, se dă profet protestatarul.

Deşi abilităţile sale de a citi viitorul lasă un pic de dorit – Cezar a aflat de demisia cabinetului Boc abia după ce l-au sunat părinţii. „Ştiau de papucii mei, de iniţiativă şi au zis: „Stai să vezi, că papucii tăi au reuşit”. Dar eu veneam oricum în piaţă. Vin până se termină. Vin pentru că e momentul potrivit ca poporul român să-şi schimbe destinul”, spune demn protestatarul.

Aşteptări de la „cei trei mari inteligenţi”

În perioada CDR, aia cu „cheia”, Cezar a fost auditor în ministerul de Interne. Până „l-a învins sistemul” pe Emil Constantinescu şi apoi Cezar a fost nevoit să treacă la altele. Spune că nu neapărat pe demisia lui Băsescu mizează el acum cu protestele. Ci pe „o mare trezire” din partea celor pe care, cu pioşenie cumva, îi numeşte „cei trei mari inteligenţi români”. Adică „Pleşu, Patapievici şi Liiceanu”.

„Ăştia ar trebui să recunoască că au greşit. Au sperat şi ei ca şi o parte din noi că schimbarea se va produce. Ei dacă şi-ar recunoaşte vina, eu aş fi de acord şi ca prim-ministru, şi ca preşedinte cu Andrei Pleşu, de exemplu. Atunci eu nu mai am niciun rost şi mă duc acasă. Dar dacă ei nu vor face asta, nu-şi vor cere scuze, din popor se vor ridica lideri adevăraţi, lideri morali”, e optimist bărbatul.

Până la scuzele din partea celor trei intelectuali, Cezar a găsit totuşi o soluţie oarecum provizorie: „Propunerea mea pentru preşedinte este, bineînţeles, Dan Puric. Român complet!”. A şi făcut publică alegerea sa „pe blogul personal”, deşi prezidenţialele sunt în 2014.

E frig. Cezar are promoroacă în barbă. Sau „freezing rain” sau cu i s-o mai spune. Dar, „asta e o nimica toată”. „Rezistenţa vine dinăuntru, adevărul este secretul, Dumnezeu e toată puterea…”, tocmai aduce Cezar credinţa în discuţie, când intervine de alături, cu un zâmbet absolut lumesc, Gheorghe Miu: „Ei, mai mâncăm, nu stăm chiar aşa… Mai bem un ceai, ne mai plimbăm…”.

„Soţia mi-a zis «du-te din nou!»”

Gheorghe Miu – din Teleorman, stabilit în Bucureşti – e de ceva vreme în căutare de muncă. „Pe mine m-a determinat situaţia financiară să vin aici”, e sincer Miu. Spune că el ar vrea de fapt o lege anti-discriminare faţă de angajarea celor ca el, cu vârste de peste 45 de ani. „Că nu vor să mă angajeze. Muncesc numai la negru…”, spune, trist, Miu.

A demisionat guvernul, a auzit şi el, cum să n-audă? „Pentru noi este o victorie, îl aşteptăm şi pe Băsescu… Dar, stai, dom’le, că nu prim-ministrul ne dă de mâncare. Nu se schimbă nimica. Trebuie să dea o lege ca să oblige pe patronii de la toate firmele să nu mai facă discriminare”, revine omul la problema lui.

Ca să fie înţeles, Miu se dezice de violenţe. De huligani, de maşini şi magazine sparte. Vrea să protesteze paşnic. „Să protestez cinstit, să ţip aicea, să zbier, mă încălzesc. Soţia mi-a zis: «Du-te la protest!». Că a venit şi ea cu copiii. În rest, când nu sunt aici, în timpul liber – ca să zic aşa – , mai lucrez noaptea, mai fac un ban, că mie nu-mi place să fur…”, spune Gheorghe Miu.

„Ei, cui îi place…”, clatină din cap un coleg de alături, care se prezintă cu un nume simplu: Grigorescu.

„Doamne fereşte iar de un eşec!”. Şi cine va fi „Tatăl nostru”

Grigorescu e aici cu un scop ce ţine mai degrabă de agricultură. Spune că e „inginer zootehnist, viitor medic veterinar, cu liceu de profil” şi că-l doare că „toată lumea ţipă „N-avem d-aia, n-avem d-aia”, dar haideţi să ne referim un pic şi la mediul rural”.

Dacă ar fi după el, i-ar întreba pe guvernanţi două lucruri. Unu: „Care este vârsta maximă pe care o deţine un sat?”. Şi doi: „Câţi au mai rămas în satele în care înainte puteam să facem un miting adevărat?”.

Grigorescu a văzut şi el cum a decurs demisia cabinetului Boc. Dar el l-ar numi premier pe Ionel Blănculescu, ceea ce cam iese din schemă. Mai realist, aşteaptă acum să vadă cine va deveni cel pe care el, ca zootehnist, îl numeşte „Tatăl nostru”. Adică ministrul Agriculturii.

„Dar n-aş vrea să vehiculez un nume, pentru că trecem printr-o perioadă foarte sensibilă”, e misterios zootehnistul. „Că iar aplaudăm pe toată lumea şi Doamne fereşte iar de un eşec! Că într-o zi se termină tot acest – hai, să-i spunem! – tot acest circ vizavi de noi ăştia din piaţă. Trebuie ceva concret, ca apoi, după două luni, trei luni de la instalarea indivizilor la putere, să mergem vorbim, să tragem o linie!”, se enervează bărbatul.

Din tot protestul lor, „trebuie să se ridice cineva”, e de părere Grigorescu. „Că noi ne adunăm ca oile în fiecare zi aici, dar nu spunem ce vrem”.

Un monarhist cu gând la Academie

Grigorescu a tot venit în piaţă încă din primele zile, cele cu violenţe. Spune că a fost şi el împins de jandarmi, ca orice protestatar care se respectă. Dar aici sunt nuanţe, ar fi concluzia unui alt domn, pensionarul Victor Donose. „Cei care au fost atunci n-au fost de la jandarmi!”, îi bagă Donose minţile în cap lui Grigorescu. Erau „de la Acvila, a fost generalul Creţu” în piaţă. L-a văzut Donose, nu încape îndoială. „Că eu sunt aici din prima zi, de la Cotroceni, am stat acolo pe o buturugă…”, descrie bărbatul starea în care a pornit în aventura asta a protestului de stradă.

Apoi scoate un ziar cu Regele Mihai pe prima pagină. „Uite, domnule, un om cu o nobleţe deosebită. Dacă mai trăieşte ăsta cinci ani – că ăştia ne-au distrus în şapte – el poate să vină fără probleme”.

Victor Donose ar dori totuşi un tehnocrat ca prim-ministru. „Nu ştiu cine, Isărescu a mai fost…”, calculează pensionarul. Sau poate – „de ce nu?” –Eugen Simion. „Chiar aşa! Unde e Academia Română, unde e cultura în toată treaba asta?”, relansează Donose pe un făgaş intelectual toată dezbaterea.

Se aşteaptă noi şi noi argumente, iar de pe frontispiciul Teatrului Naţional, chipul Maiei Morgenstern domină sever toată piaţa de pe bannerul imens al spectacolului „Vizita bătrânei doamne”.


Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *