Muzeul sunetelor pe cale de dispariție

Scris de Clandestino

Brendan Chilcutt

Brendan Chilcutt

Veți regăsi aici tonul acela de Nokia la auzul căruia toată lumea se căuta prin buzunare acum câțiva ani. Zgomotul robotic făcut de video-ul care înghite o casetă, dar și cel al puricilor pe TV alb-negru. Purici încă se mai fabrică, dar parcă n-au același farmec.

Muzeul Sunetelor pe Cale de Dispariție (The Museum Of Endangered Sounds) este un proiect lansat în ianuarie 2012, de către Brendan Chilcutt. „E o cale de a păstra sunetele devenite faimoase ale unor vechi tehnologii. De exemplu, texturile pârâiturilor și zumzetele unei casete VHS, absorbite de un JVC HR-7100 din 1983. După cum probabil știți, este un sunet minunat și complex, subtil și nefiltrat. (…) Acum suntem pe cale să pierdem mai mult decât un VCR”, spune colecționarul.

„Imaginați-vă o lume în care nu mai putem asculta pornirea simfonică a unui Windows 95, imaginați-vă generații de copii care nu cunosc trepidațiile angelice din adâncurile unei carcase de televizor cu tuburi. Și atunci când toată lumea va fi trecut la gadgeturi cu interfață elegantă, silențioară, cum ne vom putea întoarce la sunetul degetelor care apasă pe tastatura QWERTY? Și spuneți-mi: cine va juca GameBoy după ce voi fi plecat?”, se întreabă el.

Planul lui Brendan prevede strângerea cât mai multor bucăți din acustica timpurilor trecute, până în 2015. Vrea apoi să-și petreacă următorii șapte ani dezvoltând un limbaj pentru reinterpretarea compozițiilor binare.

Dacă știți un sunet care merită salvat, contactați-l pe Brendan la adresa kidpeleus99@aol.com.

 

SURSA: savethesounds.info


Tags: , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *