Oferă 50 de milioane de euro celui care se însoară cu fiica lesbiană

Scris de Clandestino

Gigi Chao

În ziua de azi, nu mai trebuie să învingi balauri sau să aduci comori pentru a căpăta jumătate de împărăție și mâna prințesei. Magnatul imobiliar din Hong Kong Cecil Chao (76 de ani) pune la bătaie 500 de milioane de dolari locali (50,1 milioane de euro) pentru a-l găsi pe cel mai bărbat dintre bărbați: acela care va reuși să o cucerească și să se însoare cu fiica lui lesbiană, pe nume Gigi (33 de ani).

Cu toate acestea, presa a scris că „prințesa” s-ar fi căsătorit în această primăvară cu cea care i-ar fi fost logodnică în ultimii șapte ani, Sean Eay. Milionarul a negat însă informația, mai ales că mariajele între persoane de același sex n-au fost legalizate în Franța.

Pe lângă suma impresionantă, el îi mai promite viitorului ginere un post bun în compania sa, Cheuk Nang Holdings. Banii ar fi „un stimulent pentru a atrage pe cineva care are talent, dar nu și capital pentru a porni propria afacere”.
În ciuda „ofertei”, omul spune însă că nu-și va căsători fiica cu cineva care nu-i e acesteia pe suflet.

Gigi, care este licențiată în arhitectură și ocupă o funcție de conducere în firma tatălui său, a primit anunțul tatălui său cu umor și a spus că tatăl său nu prea pare a accepta situația așa cum e.

Uniunile între persoane de același sex nu sunt recunoscute în Hong Kong. Societatea este una destul de conservatoare: relațiile homosexuale au fost dezincriminate abia în 1991.

SURSA: El Pais, via Tiberiu Mihail

 


Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *