TOP 10 Previziuni eșuate

Scris de Clandestino

Erau vremuri în care omenirea încă promitea mult: se inventaseră multe chestii folositoare, precum și cinematograful sau fotografia. Cetățenii lumii aveau tot dreptul să spere că nu vor ajunge să se uite seară de seară la Mircea Badea și la X Factor, dar uite că n-a fost să fie. Vă prezentăm în cele ce urmează zece predicții stupide, uitate prin sertarele secolului trecut.

10. „Nu vor mai fi țânțari sau muște. Perdelele pentru insecte nu vor mai fi necesare, căci toate insectele dăunătoare vor fi exterminate. (…) Eliminarea cailor și a grajdurilor va reduce numărul muștelor”. (John Elfreth Watkins, Jr., în revista ”The Ladies Home Journal” din decembrie 1900, cu referire la anul 2000)

9. „Nu vor mai exista literele C, X și Q în alfabet. Vor fi abandonate, fiindcă nu vor mai avea întrebuințare.” (John Elfreth Watkins – 1900)

8. „Magazinele vor livra clienților marfa cumpărată prin intermediul unor tuburi. Aceste tuburi vor înlocui cărucioarele de cumpărături și totodată vor ajuta la transmiterea scrisorilor pe distanțe considerabile, poate pe sute de kilometri. Pentru început, aceste tuburi vor uni casele celor înstăriți, apoi se vor extinde.” (John Elfreth Watkins – 1900)

7. „În zece ani, locuitorii orașelor vor purta măști de gaze pentru a supraviețui aerului poluat. Până în 1985, poluarea va reduce la jumătate lumina solară care ajunge la Pământ.” (Revista „Life” – ianuarie 1970)

6. „Acest virus e ca o pisicuță.” (Dr. Peter Duesberg, profesor de biologie moleculară la Universitates Berkeley, cu referire la HIV – 1988)

5. „Dar la ce folosește?” (inginer IBM, despre microchip – 1968)

4. „Cinematograful este fad, e dramaturgie la conservă. Publicul vrea să vadă oameni în carne și oase, pe scenă.” (Charlie Chaplin – 1916)

3. „Televiziunea nu va dura. Este un eșec.” (Mary Somerville, autor de programe radio – 1948)

2. „Cred că există o piață mondială pentru cinci computere” (Thomas Watson, președintele IBM – 1943)

1. „Americanii au nevoie de telefon, noi nu. Avem destui mesageri.” (Sir William Preece, inginerul șef al Serviciul Poștal Britanic – 1878)

 


Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *